Air Connect inaugurează zborurile București-Târgu Mureș și retur.

Un pas important pentru regiunea noastră, ajungem în capitala țării și ne întoarcem la Târgu Mureș în aceeași zi.

Au fost inaugurate zborurile București-Târgu Mureș operate de compania aeriana romaneasca Air Connect. Primii pasageri au decolat deja. Zborurile se vor face de două ori pe săptămână, marți și joi, cu două zboruri pe zi, putandu-se călători în aceeași zi din București sau Târgu Mureș. Este un pas important pentru regiune, deoarece permite conexiunea cu capitala și întoarcerea în aceeași zi.

Vor fi rute interne din București spre Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș, și externe spre Budapesta din București și Cluj. În iunie, vor fi noi rute de vară atât în țară, cât și în străinătate.

,,Ne-am propus să devenim prima opțiune de zbor pentru pasagerii din Sud-Estul Europei, iar astăzi am făcut un prim pas în această direcție. Ne bucurăm să putem oferi românilor o conexiune la prețuri avantajoase, sigură, rapidă și confortabilă între Capitală și unele dintre cele mai mari orașe ale țării. Lucrăm activ la diversificarea rutelor. Peste trei luni vom opera noi zboruri, special pentru sezonul estival. Cel mai probabil, din toamnă, vom extinde atât lista destinațiilor interne, cât și a celor externe”

Tudor Constantinescu – Directorul General AirConnect.

Rutele operate de AirConnect din 27 martie sunt:

  • București – Sibiu, 5 frecvențe săptămânale
  • București – Suceava, 5 frecvențe săptămânale
  • București – Baia Mare, 2 frecvențe săptămânale
  • București – Târgu Mureș, 4 frecvențe săptămânale
  • București – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale
  • Cluj Napoca – Budapesta, 2 frecvențe săptămânale

Zborurile estivale, operate din iunie, vor fi ȋntre București și Dubrovnik și ȋntre Constanța și Cluj, Oradea, Suceava, Timișoara.
Cateva considerente tehnice ale aeronavelor utilizate:
Flota AirConnect are două aeronave ATR 72-600, cu 68 de locuri avand o cabină îmbunătățită pentru confortul pasagerilor. Sunt cele mai eficiente aeronave regionale din punct de vedere al consumului de combustibil, având cu 40% mai puține emisii de CO2 per călătorie.

Zborurile operate sunt disponibile online pe www.air-connect.com și prin alte platforme. Compania ofera si program de fidelitate cu reduceri și avantaje.

SURSA: Air Connect – FB

Related posts

Târgu Mureș: Program Special de 1 Mai Anunțat de Primărie.

Activitate intensă a Poliției Locale Târgu Mureș pentru menținerea ordinii publice.

Vacanțe de vară accesibile, cu zboruri directe din 10 orașe, inclusiv Târgu Mureș.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Read more