Municipiul Târgu Mureș a înregistrat un recul semnificativ în clasamentul național al serviciilor digitale oferite de administrațiile locale. Potrivit Indexului Guvernării Electronice Locale, realizat de cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, municipiul ocupă în 2026 locul 172 din cele 325 de orașe și municipii evaluate.
În schimb, Sighișoara și Reghin se numără printre cele mai bine clasate administrații locale din România, ocupând locurile 23, respectiv 24.
Cinci orașe din Mureș au rezultate mai bune
Clasamentul arată diferențe importante între localitățile urbane din județ.
Sighișoara conduce clasamentul județean, cu 70,7 puncte, urmată foarte aproape de Reghin, cu 70,4 puncte. Pe următoarele locuri se află Sărmașu, Sovata și Iernut, toate peste media națională.
Târgu Mureș a obținut 47,6 puncte, fiind depășit de toate aceste orașe și clasându-se pe locul al șaselea în județ.
La polul opus se află Târnăveni și Miercurea Nirajului, care ocupă poziții apropiate de finalul clasamentului național.
De la locul 14 la locul 172
Evoluția municipiului este una dintre cele mai spectaculoase din studiu.
În prima ediție a evaluării, realizată în 2020, Târgu Mureș ocupa locul 14 la nivel național. În 2023, municipiul obținea aproximativ 70 de puncte, însă în evaluarea din acest an a coborât la 47,6 puncte, pierzând 158 de poziții față de clasamentul inițial.
Ce au evaluat cercetătorii
Autorii studiului subliniază că analiza nu măsoară gradul de digitalizare din interiorul primăriilor și nici investițiile în tehnologie.
Evaluarea urmărește exclusiv experiența cetățeanului pe site-ul oficial al administrației locale. Au fost analizați 46 de indicatori, grupați în cinci categorii: ușurința utilizării site-ului, informațiile publicate, serviciile disponibile online, posibilitățile de consultare publică și nivelul de securitate al platformei.
Au fost punctate facilități precum plata online a taxelor, depunerea cererilor fără deplasare la ghișeu, accesul la proiectele de hotărâre, transmiterea ședințelor Consiliului Local sau adaptarea site-ului pentru telefoanele mobile.
Securitatea, punctul slab
În cazul municipiului Târgu Mureș, cel mai redus punctaj a fost obținut la capitolul securitate și confidențialitate, unde platforma a primit doar 16,7 puncte.
Rezultatele nu reflectă activitatea internă a administrației, ci serviciile și informațiile pe care cetățenii le găsesc și le pot utiliza efectiv pe site-ul instituției.
Următoarea ediție a Indexului Guvernării Electronice Locale este programată pentru anul 2029.
Sursa: Cuvantul Liber
