Aproape 2700 de persoane și-au găsit un loc de muncă în județul Mureș, în 2024, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mureș. Dintre acestea, 1219 sunt femei. Datele provin din implementarea Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă.
Majoritatea celor angajați au peste 45 de ani (1323 persoane), însă și tinerii au beneficiat de sprijin. În total, 612 tineri sub 25 de ani, dintre care 602 fac parte din categoria NEET (tineri care nu sunt încadrați profesional și nici în educație), au fost încadrați în muncă. Alți 272 de tineri NEET, cu vârste între 25 și 29 de ani, au reușit să obțină un loc de muncă prin AJOFM. În ceea ce privește vârsta, alte categorii de beneficiari sunt cei între 35 și 45 de ani (327 persoane), între 30 și 35 de ani (144 persoane).
Din totalul celor angajați, 1247 provin din mediul urban, iar 1431 din mediul rural. Cei mai mulți dintre aceștia au studii liceale (770 persoane), profesionale (666 persoane) și gimnaziale (664 persoane). Doar 224 de persoane au studii universitare, iar 286 au studii primare. De asemenea, 118 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
În primele nouă luni din 2024, AJOFM Mureș a înregistrat peste 11.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Acestea au beneficiat de pachete personalizate de măsuri active, conform legislației în vigoare. AJOFM Mureș continuă să ofere sprijin celor interesați, punând la dispoziție și informații suplimentare pe site-ul oficial al agenției, www.anofm.ro.