Peste cincizeci de polițiști au donat sânge, marți, la Tîrgu Mureș și și-au luat zi liberă cu plată pentru a protesta față de inechitățile salariale.
Polițiștii din Târgu Mureș au protestat, marți, prin intermediul donațiilor de sânge, potrivit unui comunicat al reprezentanților Sindicatului Polițiștilor Europol din Târgu Mureș. Aceștia au ales această formă de protest pentru că legea nu le permite să intre în grevă.
Sindicatul are peste 850 de membri în județul Mureș, iar șaptezeci dintre aceștia s-au alăturat la donarea de sânge. Conform legislației în vigoare, donarea de sânge este o zi liberă plătită, astfel că cei care au donat sânge nu au mers marți la serviciu.
În acest fel, ofițerii vor să atragă atenția opiniei publice, dar și politicienilor, asupra inegalității salariale, solicitând totodată o actualizare a sumelor pentru hrană și echipament.
Liderii de sindicat avertizează, de asemenea, că mai mult de jumătate din locurile scoase la concurs de Ministerul de Interne în școlile militare rămân neocupate, tot mai puțini tineri dorind să devină polițiști, ceea ce ar trebui să fie un avertisment și pentru politicieni. Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Poliție (SNPPC) organizează manifestații de stradă pe 6, 7 și 8 iunie, amenințând că protestele lor ar putea duce la paralizarea sistemului.
SURSA: Szekelyhon , Foto: HAÁZ VINCE