Fondul de investiţii Corvinus Nemzetközi Befektetési Zrt., Antenna Hungária Zrt. (o subsidiară a 4iG Nyrt.), respectiv Vodafone Europe BV au semnat un acord privind achiziţionarea Vodafone Magyarország Távközlési Zrt., a declarat Márton Nagy, ministrul ungar al dezvoltării economice, într-un comunicat remis, luni, agenţiei ungare de presă MTI. Vodafone Ungaria a explicat: compania va rămâne în continuare dedicată asigurării unei experienţe excelente pentru clienţi şi dezvoltării digitale a Ungariei, iar serviciile sale sunt pe deplin operaţionale, la calitatea obişnuită.
Potrivit comunicatului, prin tranzacţia în valoare de 660 de miliarde de forinţi (1,66 de miliarde de euro), Antenna Hungária va deţine 51% din compania de telecomunicaţii, iar Corvinus Zrt., care acţionează în numele statului maghiar, dobândeşte de la Vodafone Europe BV 49% din Vodafone Ungaria, a doua cea mai mare companie maghiară de telecomunicaţii. Aceasta este cea mai mare achiziţie corporativă din perioada de după schimbarea regimului. Procedurile de verificare financiară a Vodafone Ungaria au fost finalizate, este de aşteptat ca închiderea financiară să aibă loc la 31 ianuarie 2023, se arată în comunicat.
“Nu trebuie să renunţăm la a întări în continuare independenţa şi competitivitatea Ungariei – nici măcar acum, în situaţia economică afectată de război şi sancţiuni. Obiectivul prioritar al Guvernului Ungariei este acela ca după sectorul bancar, cel energetic şi cel media, capitalul autohton să fie majoritar şi în domenii de importanţă strategică naţională precum sectorul asigurărilor şi al telecomunicaţiilor. Acest scop serveşte achiziţionarea Vodafone Ungaria, care întăreşte şi mai mult suveranitatea ţării noastre”
Márton Nagy – ministrul ungar al dezvoltării economice.
Prin această achiziţie, în telecomunicaţiile din Ungaria se creează un grup de companii aflat în proprietate maghiară care este lider de piaţă şi “campion naţional”, şi care poate contribui la îmbunătăţirea competitivităţii ţării prin îndeplinirea provocărilor digitale ale secolului al 21-lea, oferind servicii remarcabile şi de înaltă calitate clienţilor persoane fizice şi juridice. În acelaşi timp, tranzacţia contribuie la întărirea pieţei concurenţiale, la reducerea costurilor şi la dezvoltarea în continuare a nivelului serviciilor, oferind, astfel, beneficii suplimentare clienţilor, mai precizează comunicatul.
Potrivit informării, Vodafone Ungaria este al doilea cel mai mare jucător pe piaţa internă de telecomunicaţii; oferă servicii de telefonie mobilă, fixă, TV şi internet de bandă largă pentru peste 3,8 milioane de abonaţi persoane fizice şi juridice, compania având peste 3000 de angajaţi.
“În urma investiţiei care urmează să fie finalizată, Corvinus Zrt. va dobândi – în numele statului – o pondere importantă într-un alt sector de importanţă strategică din punctul de vedere al economiei naţionale, pe lângă sectorul financiar, cel al telecomunicaţiilor”
, a spus ministrul ungar al dezvoltării economice.
Întrebat de MTI, Vodafone Ungaria a explicat că nu poate oferi alte informaţii cu privire la tranzacţie.
Grupul britanic Vodafone a anunțat luni că a intrat în faza finală a vânzării operațiunilor din Ungaria către firma de stat Corvinus Zrt şi operatorul 4iG, aceeași companie care a cumpărat și operațiunile Digi din Ungaria. Valoarea tranzacției este de 1,7 miliarde de euro (1,82 miliarde de dolari).
SURSA: Hirado Photo: István Huszti / Telex