Catalin Drula - presedinte USR
USR Mureş

Omul potrivit la locul potrivit, cu speranța că și la timpul potrivit. Noul președinte ales al USR Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă a fost ales președintele USR din primul tur, cu 71% din voturi. Bătălia pentru șefia USR s-a dat într-un moment de cotitură pentru partid, după ruptura aripii Cioloș. Din cei 23.544 de membri cu drept de vot au votat 77,2 %. Drulă a obţinut 12.967 voturi.

Tocmai s-au încheiat alegerile pentru președinția USR și Catalin Drula a primit toată încrederea din partea membrilor USR pentru un mandat de a conduce partidul, de a conduce singura forță modernizatoare democratică liberală din România către alegerile din 2024, așa cum declară acesta în conferința de presă.

Este o onoare, le mulțumesc tuturor colegilor mei, indiferent de opțiunea au avut-o la aceste alegeri și încrederea lor mă obligă. Mulțumesc și echipei mele din campania internă frumoasă pe care am avut-o. In USR avem vot democratic, în care toți membrii votează, am avut peste 18.000 de voturi, peste 71% mi-au dat încrederea și le mulțumesc. Am cerut un mandat clar și Partidul USR mi la dat. Este un mandat de a face opoziție pe bune actualii puteri falimentare, este un mandat pentru organizare și seriozitate internă și este un mandat pentru ca USR să dea premierul și președintele acestei țări. Așa putem face acele schimbări pe care ni le dorim cu toții.

Câteva vorbe despre organizația noastră, suntem în al șaselea an de existență au început ca o mișcare civică, cetățenească, am intrat în parlament și consilii locale au urmat lupta cu Dragnea, campania fără penali în funcții publice, au urmat alegerile și am intrat în guvern și am arătat și putem să facem acolo. Eu la Ministerul Transporturilor, colegii mei în celălalte ministere, agenții, până când am fost dați afară de la guvernare de această coaliție securisto socialistă, care a pus stăpânire pe România pe care nu o vom lăsa și cu care ne vom lupta.

Este momentul ăsta în istoria USR, este timpul unei noi epoci, cea de maturitate și de stabilitate. Suntem aici să construim și pentru 2024 și pentru 2028, suntem aici ca să rămânem o forță în politica românească, suntem o singură echipă de astăzi echipa USR, s-a terminat cu echipa lui cutare si cu echipa a lui cutărică, de astăzi suntem toți USR.

Cine înțelege că munca și spiritul de echipa produc rezultate e bine venit și e colegul nostru bun și vom construi de aici împreună cu toți colegii noștri indiferent de ce opțiunea au avut, dar ce nu mai putem să facem este că nu mai avem timp în USR de vedetisme și de politică imatură. Cine rămâne acolo se plasează singur în afara Partidului nostru. Suntem aici ca să le punem românilor că există speranță, oamenii sunt pe bună dreptate speriați și îngrijorați în aceste zile.

După doi ani grei de pandemie s-au trezit cu o trădare pe masă, a lui Iohannis, care a adus PSD la guvernare și cu o criză economică și cu socialism cu epoleți la guvernare, prețurile cresc, ratele la credite cresc, economia da semne îngrijorătoare de franare, încetinește chiar acum când vorbim. Este o criză economică care nu era inevitabilă, cel puțin în amploarea ei și amploarea pe care a căpătat-o care e cea mai mare din Uniunea Europeană este cauzată de guvernarea banditeasca a PSD și PNL. O guvernare care cheltuie banii oamenilor cu nesimțire și îndatorează țara zi de zi, cu 1.000 de euro pe secundă oameni buni.
Oamenii se întreabă dacă se poate, dacă se poate mai bine de atât si eu sunt aici să vă spun clar și răspicat, daa se poate. Putem avea și buna guvernare, putem avea politicieni care să fie în slujba poporului, cu adevărat, am demonstrat asta deja. Eu știu de la Ministerul Transporturilor, știu că prin muncă, prin perseverență, poți obține rezultate și de asta vă spun că există speranță și că se poate.

Sigur că nu se poate peste noapte și nu se poate miraculos. Cine promite așa ceva oră apar Nu are ce vorbește ori în mincinos, dar cu muncă cu tenacitate, cu perseverență, lucrurile se schimbă în bine în tara asta.
Vă spun cu toată convingerea dati-ne voturile, nu mai dați voturile bandiților ăstora, care au dus țara acolo unde este, care nici nu știu, nici nu vor, nici nu pot și se gândesc doar la ei. Vor să ne facă cel mai mare rău, să ne facă să credem că asta e, atât se poate, că suntem puțini care vrem o Românie modernă, o Românie prosperă, o Românie corectă, o Românie fără speciali.
Eu, am 41 de ani iubesc țara asta și știu că se poate mult mai mult de atât, știu că sunt covârșitor de mulți oameni cinstiți care își fac treabă ai zi de zi și că doar diavolul lor ne spune că nu putem, din cauza lor oamenii și o pierdut speranța că se mai poate. Ei bine eu spun că se poate și că de astăzi zilele socialismului cu epoleți sunt numărate.
Haideți alături de noi. Haideți alături de USR. Haideți să continuăm mișcarea noastră de schimbare a României mulțumesc.

Cătălin Drulă – presedinte USR

În alegerile pentru președinția USR, Cătălin Drulă a avut cinci contracandidați. În primul tur al alegerilor, Cătălin Teniță a obținut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%), Miroslav Tașcu Stavre 138 de voturi (0,76%).
Rezultatul votului pentru președinția USR va fi validat în cadrul unui congres online ce va avea loc pe 16 iulie. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani”, arată comunicatul USR.

SURSA: Catalin Drula FB

Articole asociate

Direcția Silvică Mureș ar putea fi „mutată” la Brașov.

Redactia

Alianța Dreapta Unită Își Înregistrează Candidaturile în Județul Mureș.

Redactia

Vouchere pentru Lemne de Foc: Un Pas Crucial în Sprijinul Consumatorilor Vulnerabili.

Redactia

Formarea unei Coaliții Politice de Dreapta cu USR, PMP și Forța Dreptei

Redactia

Președintele USR se adresează Avocatului Poporului.

Redactia

Lege nouă în Parlament: firmele sunt încurajate să ofere salariaţilor abonamente pentru sport

Redactia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read more