Lucian Mîndruță l-a întrebat pe Gábor Vida despre relația dintre trecutul României cu regimul și relațiile româno-maghiare, iar în opinia sa, de fapt, în ultima sută de ani, conflictele noastre nu s-au încheiat niciodată cu demonstrații armate, ceea ce este un mare lucru pozitiv. Românii trebuie să lucreze pentru a se face mai simpatici, astfel încât să se poată stabili un dialog pașnic și semnificativ între cele două popoare”, a explicat jurnalistul și publicistul român.
Traducerea în limba română a cărții Povestea unei bâlbâieli, de Gábor Vida, a apărut în 2021 la Editura Cartea Românească. Cartea a fost tradusă în limba română de Francisko Kocsis în cadrul unui program de traducere româno-maghiară. Gábor Vida a fost intervievat de publicistul Lucian Mîndruță în cea de-a doua zi a târgului de carte SepsiBook.
Mîndruță a făcut o comparație curioasă și potrivită cu propria experiență de lectură, a asemănat-o cu o relație de cuplu ca și cum modul în care se vorbește în carte și, prin extensie, relația dintre români și maghiari ar fi o comunicare complet neînțeleasă și băgată sub preș, în care una dintre părți ajunge să arunce totul asupra celeilalte. Se poate schimba acest lucru în relațiile noastre interetnice?
Vida spune că totul trebuie să înceapă de la început, dar nu crede că este vorba de un antagonism genetic sau străvechi între cele două popoare, de fapt, dacă ne uităm în urmă cu câteva secole, această animozitate care mocnește este relativ recentă.
În timp ce “Povestea unei bâlbâielii” explorează experiențele regimului dictatorial din trecut și aspectele familiale, discuția a pus accentul pe experiența unei generații care și-a trăit tinerețea în anii ’70 și ’80. Experiențele comune și diferite ale românilor și maghiarilor cu Securitatea, instrumentele puterii, sunt o rețea densă până în ziua de azi, iar Mîndruță a fost curios să afle care a fost cea mai provocatoare experiență cu puterea, colorată etnic, a scriitorului.
Pentru Vida, cea mai marcantă a fost confiscarea hârtiei de împachetat pentru un cadou de la bunica sa, o pereche de pantofi cumpărați din Ungaria, împachetați în hârtie de ziar tipărită în limba maghiară, care a fost considerată mai suspectă decât bunurile în sine.
În același timp, acesta a explicat că, din câte știa, nu exista o aripă specială de supraveghere centrală separată, destinată exclusiv monitorizării maghiarilor, chiar dacă maghiarii erau, de asemenea, incluși în serviciile de securitate ale statului.
Dacă discursul public nu s-ar axa pe nemulțumirile noastre, ar fi mai ușor.
De unde vine rezerva față de români? a adăugat jurnalistul. Vida a explicat că în Transilvania nu a existat niciodată în ultimii o sută de ani o revoltă armată sau revolte armate comparabile cu cele din Irlanda de Nord sau Țara Bascilor, și nu s-a tras niciun foc de armă ca în timpul războaielor iugoslave.
Dar Marșul Negru a lăsat o mare prăpastie între noi”, explică Mîndruță, căruia i se pare în continuare comic când postările sale populare de pe Facebook sunt comentate de români din sud, pe teme legate de Transilvania sau Ungaria, fără să știe de fapt nimic, dar urându-le pentru că autorului lor îi plac maghiarii.
Potrivit lui Vida, există și rezerve față de ei, deoarece, pe de o parte, criza politică din anii 1920 și 1930 a adus antisemitism, iar pe de altă parte, izolare de viața politică a sătenilor de pe vremea când bunicii săi erau în viață, acestia implicandu-se foarte puțin în ea, mergand la vot “doar când trebuia”.
Având în vedere acest lucru, cel mai dificil lucru pe care ar trebui să îl facem ca români, este să ne facem simpatici, a spus Mîndruță. Cum să realizăm acest lucru nu este un răspuns simplu și previzibil sau clar. Vida a trăit mult printre români, dar a trebuit să răspundă, de exemplu, și la întrebarea propriei fiice, pe care i-a adresat-o când era mică, dacă noi suntem maghiari, de ce trăim în România?
Dacă politicienii s-ar așeza pentru o vreme și ar lua loc în spate, ar închide microfoanele și ar înceta să se mai concentreze asupra nemulțumirilor noastre, ar fi mai ușor pentru noi toți., a subliniat Vida.
Autorul a făcut o paralelă cu conflictele etnice din Iugoslavia din anii ’90 menționate anterior. În timpul unei călătorii pe care a făcut-o în acea perioadă, a fost luat la autostop în Constanța de un șofer care i-a explicat cât de bine făcea regimul Milošević ceea ce le făcea kosovarilor și cum ar trebui ca românii să facă același lucru cu ungurii – moment în care prietenul său, cu care călătorea, i-a cerut o țigară în limba maghiară. Șoferul a rămas mut, iar după ce au coborât din mașină a alergat după ei și și-a cerut scuze – “nu a vrut să spună asta”, dar “așa se spune acasă” și “nu e bine să fi pe drum când ai rănit pe cineva”. Vida a arătat cum demagogia poate crea astfel de concepții greșite, care servesc apoi drept o adevărată forță de convingere fără ca nimic să fie pus la îndoială.
Mîndruță a spus că regimul trecut l-a făcut să-și disprețuiască propria sa țară, care a făcut tot ce a putut pentru ca acest lucru să se producă, dar, în același timp, l-a văzut ca pe un regim străin pentru maghiari, în care oamenii încă se agățau de patria lor. Vida a spus că maghiarii din Transilvania se simt parte a națiunii maghiare, chiar dacă trăiesc în altă țară, dar vor să se simtă acasă aici, motiv pentru care și-au păstrat atașamentul față de simbolurile lor naționale. Cântăm, ridicăm steagul și nu se întâmplă nimic”, a adăugat el. Maghiarii nu sunt un popor mulțumit, nici în Transilvania, nici în Ungaria, a spus el.
Traducerea cărții Povestea unei bâlbâieli nu a fost inițiată de Vida, ci a fost abordată în cadrul programului de traducere. Mîndruță a subliniat că instituțiile sunt conduse de dorința de a menține aparențele și a făcut referire la celebra frază a lui Titu Maiorescu, “formă fără fond”, care permite absența continuă a unui dialog semnificativ. După cum a spus, este multă suferință în cartea lui Gábor Vida, pe care o recomandă tuturor cititorilor români.
Dacă a fost atât de traumatizat de acest regim, de ce a decis să rămână? – l-a întrebat el pe autor. Vida a locuit aproape de granița cu Ungaria și a constatat că lumina de dincolo de graniță, pe care o descrie în detaliu în cartea sa, seamănă mult cu întunericul de aici.
SURSA: Maszol.ro
