Blue Beer
Drinks

Berea albastră, printre băuturile preferate ale francezilor.

  • Hoppy Urban Brew din Franța produce berea Line, care are culoarea albastră.
  • Berarii folosesc spirulina pentru a crea o bere diferită, cu gust de hamei și fructe.
  • România este pe locul 7 în Europa, la consumul de bere.

Berea albastră începe să fie din ce în ce mai căutată de către francezi. Aceasta este rezultatul colaborării dintre o fabrică artizanală de bere și o firmă care vrea să popularizeze algele, ca supliment alimentar.

Cu un gust de hamei și tente fructate, berea albastră are succes. În primele două luni, fabrica a vândut 1.500 de sticle.
Așa că acum vrea să mărească producția. Însă, dacă pe tine nu te tentează, îți propun o bere artizanală, produsă într-una dintre cele 70 de microberării de la noi.

„În fabrica asta, capacitate pe care o avem, la nivelul unui an este de 20.000 de hectolitri, iar într-o berărie industrială vorbim de la 1 milion în sus. Am descoperit că băutorii de vin bun, aleg să bea și o bere artizanală cu plăcere”, 

Dan Toader – managerul unei fabrici de bere artizanală.

Articole asociate

Preferința între cafea și ceai reflectă personalitatea umană.

Redactia

Coca-Cola folosește inteligența artificială pentru a crea o aromă futuristă.

Redactia

Jägermeister a decis să intre în jocurile de pe PC.

Redactia

O ceașcă de cafea pe zi reduce riscul de îmbolnăvire cu Covid cu o zecime.

Redactia

Doi români au reușit să facă bani dintr-o bacterie vie.

Redactia

Băuturile tale preferate intre istorie și origini.

Redactia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read more