Dosare
ŞTIRI NAŢIONALE

Instituţiile publice nu mai au voie să ceară copii inutile ale actelor. Când va intra în vigoare legea.

  • Instituţiile publice nu mai pot solicita copii ale actelor, potrivit unei legi promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit legii, sunt interzise copiile inutile, care se adună la dosarul cu şină.
  • Prezentăm mai jos principalele prevederi ale OUG 41/2016 cu privire la măsuri privind simplificarea procedurilor administrative la nivelul administrației publice centrale

Instituţiile publice nu mai pot solicita copii ale actelor, potrivit unei legi promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit legii, sunt interzise copiile inutile, care se adună la dosarul cu şină.

Câştig important pentru cetăţean. Preşedintele Iohannis a promulgat legea care interzice statului să mai ceară de la persoanele fizice şi juridice copii după acte emise de acelaşi stat. La mai puţin de o jumătate de an de la înregistrarea proiectului legislativ la Parlament de către colegul deputat George Tuţă, proiect la care am semnat în calitate de coiniţiator. Suntem pe drumul cel bun pentru o administraţie publică modernă”

Alina Gorghiu – senator PNL

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit legii, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale.

La data de 24 februarie 2016 Cancelaria Prim-Ministrului și Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic au lansat platforma online „maisimplu.gov.ro”, o inițiativă de debirocratizare a aparatului public prin preluarea sugestiilor de la publicul larg, având în vedere cererile extrem de numeroase ale cetățenilor pentru demararea unor măsuri de simplificare administrativă, un instrument online de consultare a cetățenilor în ceea ce privește prioritățile de simplificare a procedurilor administrative și de guvernare electronică.

Prezentăm mai jos principalele prevederi ale OUG 41/2016 cu privire la măsuri privind simplificarea procedurilor administrative la nivelul administrației publice centrale:

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. I. – După articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, se introduce un nou articol, art. 2 1 , cu următorul cuprins: „Art. 2 1 . – (1) Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 

(2) Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin. (1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public, prevederile art. 2 alin. (2) şi ale art. 4 aplicându-se în mod corespunzător.” 

Art. II. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 30 iunie 2016, aprobată cu modificări prin Legea nr. 179/2017, cu completarea adusă prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 Art. III. – Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

SURSA: Aleph News

Articole asociate

Interesul Studenților Străini pentru Studiile în România în Creștere.

Redactia

Ziua Internațională a Bărbatului. Cine sunt cei mai frumoși bărbați din lume.

Redactia

Autobuz Urban Ecologic Automecanica AM12, Prezentat la Busworld2023.

Redactia

România primește încă 2,7 miliarde de euro din Fondul de redresare al UE.

Redactia

Economii de 2,5 miliarde de lei în acest an prin reformarea sectorului public, estimează Ministrul de Finanțe.

Redactia

Aziluri de bătrâni ilegale. Cum au închis ochii autoritățile?

Redactia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read more