ŞTIRI NAŢIONALE

Ion Iliescu a demisionat din fruntea Institutului Revoluţiei.

Gelu Voican Voiculescu, dat afară de noua conducere interimară.

Ion Iliescu
  • Ion Iliescu şi-a dat demisia de la şefia de la Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
  • Noua conducere interimară l-a demis pe Gelu Voican Voiculescu.
  • Interimatul la şefia instituţiei va fi asigurată de Alexandru Mironov.

Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a anunţat, într-un comunicat de presă, faptul că Ion Iliescu şi-a dat demisia de la şefia Institututului. Astfel, interimatul la şefia instituţiei va fi asigurat de Alexandru Mironov, până când preşedintele Klaus Iohannis numeşte noii membri ai acestui for.

Alexandru Mironov l-a demis pe Gelu Voican Voiculescu, directorul general al IRRD, iar acest rol i-a revenit lui Ioan Savu.

„Colegiul Naţional a hotărât să propună Preşedintelui României, consultări cu privire la activitatea viitoare a IRRD şi realizarea de dezbateri în cadrul Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989”.

Comunicat – Colegiul IRRD

SURSA: Aleph News

Articole asociate

FLASH INFO – Radio KPTV – Târgu Mureș

Redactia

Antal Árpád, noul director strategic al UDMR.

Redactia

Borbély László: UDMR a funcționat ca un catalizator.

Redactia

Salvamont România, prezent la congresul mondial al salvatorilor montani din SUA.

Redactia

Județul Mureș: reparațiile drumurilor și sprijinul pentru ONG-uri amânate

Redactia

Starea de alertă prelungită la Praid.

Redactia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read more