Perioada în care se depun cererile în format fizic sau online
- A început înscrierea copiilor la clasa pregătitoare
- Înscrierea se face în două etape, între 10-20 mai și 21-31 mai
- Pe 4 iunie vor fi afișate listele finale pentru clasa pregătitoare
- Înscrierea se poate face printr-o cerere în format fizic sau online
De astăzi îți poți înscrie copilul în clasa pregătitoare printr-o cerere direct la școala unde vrei să învețe sau online. Dar nici anul acesta nu poți decide cine va fi învățătoarea copilului tău.
Înscrierea va dura aproape toată luna mai, timp de zece zile cererile vor fi analizate de Comisia Națională și de unitățile de învățământ. Ca apoi, după 21 mai, să poată fi înscriși copiii care nu au fost în prima etapă.
După un an de grădiniță online, părinții nu vor ca primul an de școală să fie sub semnul incertitudinii. Mădălina Constantin este mamă a doi băieți. Își va înscrie copilul cel mare în clasa zero cu toate că recunoaște că nu este încă pregătit.
„Sper să nu învețe online. Mă tem de acest lucru, este o variantă pe care o iau în calcul. Acest an de zile în care a stat acasă nu pot să spun că a fost în avantajul lui având în vedere lipsa de socializare cu alți copii“
Mădălina Constantin – părinte.
Abia pe 4 iunie, vei ști unde va începe școala copilul tău. În acest an nu ai nevoie pentru înscriere la clasa pregătitoare de evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului, evaluare necesară în anii trecuți pentru cei care împlineau 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie. Ai nevoie, totuși, de o recomandare de la grădiniță.
SURSA: Aleph News