ŞTIRIŞTIRI NAŢIONALEVIDEOS

Cazul Ditrău: să stăm strâmb și să judecăm drept

 
Sabin GhermanAr fi bine să privești, să spui ce ai de spus și să dai mai departe

În cazul Ditrău lucrurile stau cam așa:

 

– patronii brutăriei au fost amendați cu 13 000 de lei, din care o parte pentru nerespectarea prevederilor legate de munca în weekend; adică se confirmă parte din nemulțumirile localnicilor și motivele pentru care brutăria nu găsește angajați în zonă;

 

– pe de altă parte, patronii brutăriei au depus o plângere la Poliție pentru incitare la ură; sursele G4Media spun că vizat ar fi preotul catolic; cred că plângerea se justifică, rolul unui preot nu e acela de a pune oameni contra oameni, indiferent de conjunctură: ar fi trebuit să ia aminte că episcopul Marton Aron a protestat public, în vremuri infinit mai dure, împotriva deportării evreilor, sau că Mitropolitul Bulgariei s-a pus pe calea ferată ca să oprească deportările

 

– cei 50-60 de localnici care au protestat explicit împotriva sri-lankezilor i-au pornit și pe cei care protestau față de practicile patronilor brutăriei și au făcut de fapt praf imaginea unei comunități; ar fi trebuit să știe până acum că cei doi migranți nu au venit la cerșit ajutoare sociale, ci au fost chemați la muncă; iar un om care muncește merită respectat, indiferent de culoarea pielii;

 

– de unde asaltul presei pe subiect? Că asemenea aiureli au mai fost: angajații Operei Române, presupuși oameni cultivați, au urlat “Afară din țară cu străinii” (Aprilie 2016), Olguța Vasilescu făcea spume (“Să nu aud ungurește în Craiova” – Iunie 2012), în Cluj, vecinii au reclamat peste tot un patron de restaurant care angajase muncitori din Asia – și mare tam-tam nu s-a făcut. Ce e diferit acum? Motorul știrilor de azi este că o minoritate care clamează toleranța încearcă să impună prin proteste propria intoleranță. Ce trebuie spus musai: că nici Olguța sau balerinii sau clujenii reclamagii și nici secuii speriați de culoarea pielii, nimeni dintre aceștia nu reprezintă țara în esența ei.

Ce rămâne? În primul rând, nevoia de educație. În al doilea, poate cazul ăsta dă de gândit și partidelor care și-au făcut din “anti-străinism” o vocație. În al treilea rând, o discuție foarte onestă, chiar dureroasă dacă e nevoie, despre valorile reale ale locuitorilor acestei țări.

Ai https://patreon.com/SabinGherman dacă vrei și dacă poți să sprijini jurnalismul independent. Ar fi bine să privești, să spui ce ai de spus și să dai mai departe

 

Articole asociate

Agenda de Mureș | Sportul – prioritate națională. Vine, dar când?

Redactia

Jurnalism pe cont propriu. Povești despre durerile altora. Azi: cutremurele din Turcia

Redactia

Adrian Mureșan – Consilier POL Târgu Mureș.

Redactia

Sabin Gherman Oficial – Ce se întâmplă în Moldova. Rusia face prima mișcare.

Redactia

Agenda de Mureș – Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL Mureș și problemele polițiștilor mureșeni.

Redactia

Anul acesta, la Oradea va fi ridicată o statuie ecvestră a regelui ungar Sf. Ladislau.

Redactia

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read more